Nevoia de demnitate

NIMIC

2010-07-28T04:18:00.000-07:00

Tot ce am scris pana acum este lovit de nulitate. Nu mai exista nimic aici si acum. A fost o simpla mare iluzie.
Pastrez demnitatea si refuz modelul imposturii si nulitatii bagat pe gat la nivel national.
Good bye!

Tu pentru ce dansezi?

2009-12-05T14:58:00.000-08:00

O nevoie primara poate fi un “vis?”

Iata o intrebare aparent simpla, care poate trezi chiar un suras in coltul buzelor.

La prima vedere raspunsul meu ar fi “NU”!

Si totusi, bombardata mediatic de cascada de emisiuni de divertisment sau de “entertainment”, cum le place “cunoscatorilor” sa le denumeasca, raspunsul la intrebarea de mai sus refuza a mai fi atat de spontan si vehement.

“Dansez pentru tine”

O emisiune cu un format importat, ca mai tot ce vedem, imbracam, mancam, citim sau ascultam. Tema emisiunii: castigatorului i se indeplineste un VIS in urma unui concurs de dans.

Intr-un exercitiu aleatoriu de rememorare constat ca marile vise ale romanilor participanti la emisiune constau, invariabil, in rezolvarea unei probleme de sanatate sau de supravietuire materiala.

“Dancing with the Stars”

Aceeasi emisune, o alta lume. Statele Unite.

Visele americanilor: sa poata studia la Harvard, sa-si poata construi o casa de vacanta la ocean, sa faca o calatorie in jurul pamantului.

Comparatia e inutila. Nu ne desparte doar un ocean de mii de kilometri, ci si mii de kilometri de indobitocire sistematica.

Nu pentru ca romanii sunt prosti sau retrograzi la nivel individual, ci pentru ca sistemele in care traiesc de generatii fie sunt corupte, fie nu functioneaza, fie ambele.

Si totusi, e usor sa afirmi ca nu functioneaza sistemul, sa ridici din umeri si sa te apleci din nou catre viata ta marunta. O fac cu brio zeci de "analisti".

“Sistemul” nu functioneaza pentru ca cei care sunt responsabili cu gestionarea si coordonarea lui NU NE REPREZINTA. Este adevarata afirmatia portivit careia poporul isi emana proprii lideri sau, in varianta autohtona, “avem conducatorii pe care ii meritam”.

Insa, noua ne-a fost confiscata pana si aceasta functie aproape fiziologica a oricarei societati. La noi liderii nu sunt emanati de noi, cei care respiram zi de zi aerul acestei tari sufocate, ci de grupuri si gasti, care prin accesul pe care il au la resurse si informatie, impun unu, doi, trei sau cinci lideri. Dincolo de acestia nu exista NIMIC! Nu ai alternativa. Si, mai mult decat atat, modelul se propaga de sus in jos, de la varful piramidei, pana la baza.

Pana la nivelul la care te atinge pe tine si pe mine. Pana la nivelul la care indeplinirea unei nevoi primare devine un vis.

Acesta e motivul pentru care romanii danseaza pentru supravietuire.

Exista totusi alternativa: dreptul de a schimba muzica si de a impune propriul dirijor.

E greu, dar NU IMPOSIBIL.

Proiect de act normativ: Lege privind revendicarea propriei tari

2009-11-05T15:54:00.000-08:00

Un jurnalist cunoscut intreba zilele trecute: “In ce tara europeana ati fi dorit sa traiti?”

Iata raspunsul meu:

Proiect de act normativ

Lege privind revendicarea propriei tari

Expunere de motive:

De cel putin sase decenii romanii se confrunta, intr-o forma sau alta, cu un sentiment nefireasc: nevoia de a-si parasi propria tara.

Pana acum 20 de ani motivele erau in principal politice si ideologice. Cel putin doua generatii de romani au fost bantuiti, pana in 1989, de spectrul nevoii acute de a-si parasi tara. Unii mai norocosi sau mai perseverenti au reusit, altii au esuat si au platit din greu pentru tentativa lor, altii s-au resemnat sau au gasit un “modus vivendi” in interiorul zidurilor comuniste. Literatura de specialitate sta marturie in acest sens. Desi traumatizant din punct de vedere social si psihologic, in ecuatia istoriei universale acest fenomen este justificat si acceptat ca forma de manifestare sociala fata de un regim politic opresiv.

Pana aici lucrurile sunt clare.

Ce se intampla, totusi, acum, la 20 de ani distanta de la caderea regimului communist?

A treia generatie de romani este bantuita de aceeasi nevoie: parasirea propriei tari.

Nu am intalnit pana acum un tanar care sa nu-si fi pus cel putin o data intrebarea: ce ar fi daca as pleca din tara?

Multi dintre noi au facut-o. Unii au povesti de succes, altii inca se mai zbat sa-si implineasca visul altunde.

Eu personal am oprit cursorul pe optiunea “send” de zeci de ori.

Si, totusi, NU am facut-o. Nu din motive sentimentale sau identitare, nu de teama de necunoscut.

Nu am ales optiunea “send” pentru ca refuz logica argumentelor care ma determina sa o fac!

In Romania nu mai e regim totalitar si cu toate acestea, tara mea, a ta, a lui si a ei a fost confiscata de nulitati si arivisti, cocotati in varful tuturor ierarhiilor sociale care, imbatati de puterea dobandita prin socoteli vremelnice pecetluite in colturi de taverne, sfideaza si dispun ca pe propriile mosii de oameni, institutii si resurse.

Nici criza economica si nici absenta unui Michelangelo in varianta romaneasca sau a unui Turn Eiffel pe malul Dambovitei nu ma determina sa imi doresc sa plec, ci lipsa de respect, de valorizare si de perspective pe care aceasta casta mi-o imprima.

Refuz sa traiesc sub zodia exilului dictat de interesele unei caste primitive care se teme de valoare!

Imi vreau tara inapoi si pentru asta am de gand sa ma lupt!

Tactica strutului “valorofob” sau cum sa elimini “concurenta” in trei pasi

2009-10-13T14:49:00.000-07:00

Cuvantul “valorofob” sau “valorofobia” nu exista in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, dar, din pacate, exista in realitatea cotidiana. El inseamna fobie la valoare. Mi-am permis aroganta de a inventa un nou cuvant in limba romana pentru a putea exprima un sindrom acut cu tendinta de cronicizare, manifestat la nivelul societatii noastre.

Multa vreme am asistat contrariata la acest simptom de fobie la valoare a celor din jurul meu, fara sa pot defini exact ce reprezinta. Aceasta senzatie de lucru care scapa printre degete am avut-o pana in momentul in care am observat ca, fobia despre care fac vorbire, se asociaza intr-o armonie aproape “metafizica” cu o alta forma de manifestare aberanta a caracterului uman: tactica strutului.

Si dintr-o data s-a facut Lumina.

Toti acesti indivizi, a caror unica ratiune de a fi este aceea de a consuma inutil oxigenul atmosferei terestre, actioneaza ca un organism, dupa niste reguli primare, care le asigura supravietuirea si perpetuarea. Tactica strutului valorofob este una dintre ele.

Care va sa zica, daca ai fobie la valoare, singura sansa de a nu fi destabilizat, discredidat sau dez-scaunat este sa te faci ca nu exista valoare sau merite in jurul tau. Cu alte cuvinte, daca amicul, colegul sau vecinul a castigat premiul Pulitzer pentru un reportaj:

Pasul unu, te faci ca nu exista sau ca nici nu ai auzit in viata ta despre un astfel de premiu.

Pasul doi, faci corp comun cu indivizii din aceeasi subspecie.

Pasul trei, il subminezi prin orice mijloc si, astfel, linistea ti-e asigurata. Pericolul inlaturat, somnul ratiunii reluat…

Laureatul premiului Pulitzer este un anonim, vorba lui Ovidiu Nahoi: “La noi, Mahatma Ghandi, Martin Luther King, Nelson Mandela sau Lech Walesa ar muri anonimi.” [1]

[1] Nahoi, Ovidiu, In Romania nu are rost, ADEVARUL, 12 octombrie 2009.

Lupii exmatriculati devin lupi moralisti

2009-10-05T03:27:00.000-07:00

Intotdeauna m-a fascinat capacitatea de metamorfoza a unor specimene la trecerea dintr-o barca in alta.

Luni dimineata. 8.30. Cu o cafea calda in mana imi verific corespondenta electronica. Pe langa obisnuitele repere zilnice, imi atrage atentia un mail cu titlu interogativ: “O mare miza pentru oamenii politici: pe cine punem sa ne faca PR-ul?”

Deschid, citesc, ma oripilez.

Nu pentru ca argumentele utilizate si consuctia semantica a textului nu ar avea fundamente logice si morale. Ba dimpotriva! Autorul ne explica cu patos cum ar trebui sa stea lucrurile la nivelul ierarhiilor sociale si profesionale. Cum ar trebui selectat si recrutat PR-istul numarul 1 al unui demnitar sau al unei institutii.

Raman siderata. Omul care ne explica mersul si morala lucrurilor printr-un editorial on line, nu este altceva decat un lup exmatriculat devenit peste noapte lup moralist. Nu pot sa inteleg si sa accept lipsa de limite si cinismul unor oameni care imi jignesc inteligenta. Nu este suficient faptul ca ti-ai schimbat masca si identitatea in fata celor multi, ci te prezinti candid si moral celor cu care pana nu de mult faceai mape de presa sau campanii, dar jucand dupa regulile pe care acum le blamezi.

E dezgustator!

Zgomot asurzitor! In Romania e perioada schimburilor de macaz !

2009-09-30T04:58:00.000-07:00

De cateva zile nu imi mai pot auzi gandurile de atata zgomot. Deranjata de acest fundal sacaitor, mi-am aruncat privirea in jurul meu. Si...Surpriza! Peste tot se schimba macazuri. In fata, in spate, la stanga, la dreapta. Prieteni, cunostinte sau oameni pe care ii stiu din vedere schimba macazul. Unii o fac mai cu stil, avand o experienta mai vasta in domeniu si oarece stofa de actor, altii brut si dezarmant!

Obiectul acestui efort conjugat nu il reprezinta altceva decat inclinarea balantei politice catre un alt partid politic. Daca azi vedem viitorul luminos al tarii cu Partidul Rosu in frunte, maine zarurile aruncate in culisele scenei politice, ne arata ca drumul spre lumina nu poate trece decat prin Partidul Portocaliu. Banal, nu?

Cu totii vorbim la tigara din coltul holului despre subiecte precum “traseismul politic” sau “duplicitatea colegei de la etajul 2”. Dar, in cazul de fata, lucrurile sunt diferite.

Nu vorbim de traseismul liderului politic X sau de colega care face complimente false, ci vorbim de oamenii din jurul nostru care mimeaza fara jena sau scrupule culorile zilei. Ce cameleonism! ar spune cineva, dar el se practica si in natura!

Corect, numai ca biata soparla, care isi schimba culoarea, o face in liniste si pentru a evita un atac mortal.

Dar ce ne facem cu semenii nostri, care azi trambiteaza fraze precum: “sa-l tina Dumnezeu 20 de ani pe domnul X, pentru mine e liderul perfect!”, iar maine, dar nu un maine foarte indepartat in timp, ci la cateva zile distanta, lanseaza zgomotos idei precum “numai Y ne poate scoate din criza!” Lucrurile devin si mai periculoase atunci cand cel care face astfel de afirmatii are capacitatea de a da trend-uri si de a orienta oameni. Gloata auditoriului priveste cu ochi umezi adevarul suprem emis de locutorul charismatic. Eu ii surprind privirea. Nici o umbra, nici o tresarire. Irisul e cristalin. Izbucnesc in ras, ma ridc si plec.

Acest gen de indivizi sunt responsabili pentru degradarea speciei umane. Sa nu uitam ca motivatia lor nu este SUPRAVIETUIREA, sau teama de moarte, ci mici si promiscue aspecte pecuniare. Acesti indivizi atrag dupa modelul propriu turme cvasiamorfe de subalterni si cunostinte, care imprumuta mimetic “modelul de succes”.

Celorlalti nu le ramane decat revolta.

Nevoia de demnitate

2009-09-28T09:14:00.000-07:00

Tineri cu pregatire exceptionala sau tineri obisnuiti se apleaca, se pleaca si “joaca” in functie de cum “bate vantul”. Taci, Asculti, Aprobi, Accepti, Astepti sunt verbele reusitei profesionale.

Traiesc in fiecare zi o nevoie acuta de demnitate. E desuet. Stiu. Desi, teoretic e o valoare universala a umanitatii.
Exista oare lucruri, situatii sau aspecte de viata care pot anihila definitiv acest sentiment uman?
Raspunsul e dificil. Am crezut multa vreme ca anihilarea acestui sentiment a avut o legatura de cauzalitate profunda cu regimul communist. Am crezut ca rezectia acestui sentiment este valabila in mare parte pentru generatia care si-a trait cea mai mare parte a vietii sub un regim totoalitar. Dar, vai! Nu este asa.
Fac parte din generatia gelor care s-au intalnit cu acest regim decat in prima copilarie. Lucrez cu oameni care fac parte din aceeasi generatie cu mine si realitatea este una descurajanta.
Tineri cu pregatire exceptionala sau tineri obisnuiti se apleaca, se pleaca si “joaca” in functie de cum “bate vantul”. Taci, Asculti, Aprobi, Accepti, Astepti sunt verbele reusitei profesionale. Daca ai o problema cu conjugarea acestor verbe la persoana I este grav. Poti repeta clasa sau in cazuri mai drastice poti fi chiar exmatriculat. Traseul pe care un individ il parcurge de la neputinta de a tacea, asculta, aproba, accepta si astepta la “exmatriculare” poate fi scurt sau lung. Traseul scurt se aplica in cazul institutiilor private: esti concediat. Simplu! Si pana la o anumita limita intemeiat: este afacerea mea, angajez si concediez pe cine vreau.
In institutiile de stat se pune in miscare o masinarie mostenita din vremuri imemoriale si, culmea, imbunatatita de noua generatie. NU taci? NU asculti? NU aprobi? NU accepti? NU astepti? Si as mai adauga “nu faci osanale?” si “ai opinii?” Atunci cu siguranta pleci singur. Esti taiat la bani-explicatii contabile neinteligibile exista intotdeauna, esti exclus si marginalizat deoarece “nu dai bine” si atunci colegii “conformi” nu se asociaza cu tine, brusc nu mai ai de munca-pentru ca nu ti se da…deci nu iti mai justifici utilitatea …deci PLECI! Perfect legal. Tu singur iti semnezi demisia.

Privesti in jurul tau si vezi…TINERI! Stiu ce gandesti. Stii ce gandesc. Pana ieri erati colegi si prieteni.
Diferenta dintre ei si generatia anterioara este ca tinerii au totusi puterea sa te privesaca in ochi si chiar sa-ti zambeasca. Iar cei mai indrazneti iti soptesc: “ti-ai facut-o cu mana ta!”